Descrierea unei persoane – trăsături și definiția descrierii

Lecții online – SPECIAL ScoalaIntuitext.ro

emoraru

 

Descrierea unei persoane

Adesea ni se adresează întrebări de tipul:

 

  • Cum este noua ta colegă de clasă?

                fata cu cos rosu

sau

 

  • Cum este fratele tău?

baiat imbracat in rosu

De cele mai multe ori răspundem enumerând câteva trăsături care ne vin rapid în minte despre acea persoană.

Însă ar fi mai bine dacă am oferi mai multe detalii despre persoana pe care o descriem, pentru a oferi lămuriri mulțumitoare celui care ne-a cerut informații.

 

În lecția de azi vom învăța ce ar trebui să spunem atunci când prezentăm o persoană.

 

  • Începi prin a arăta cum ai cunoscut persoana pe care o descrii.

Iată cum putem începe descrierea lui Matei:

copil cu par blond

Matei este colegul meu de bancă. Ne cunoaștem încă de la grădiniță, unde ne jucam adesea împreună.

 

  • Vei continua descrierea oferind detalii în ceea ce privește aspectul fizic:

Este cel mai înalt băiat din clasă. Are părul blond, ochii albaștri și senini, nasul mic și cârn și este mereu cu zâmbetul pe buze.

 

  • Poți descrie câteva elemente de vestimantație:

Totdeauna se îmbracă îngrijit și preferă îmbrăcămintea sport, cu tricouri de culoare deschisă și pantaloni în culori mai închise.

 

  • Descrierea continuă oferind detalii despre însușirile sufletești:

Este un prieten adevărat, fiindcă întotdeauna mă ajută când am nevoie de sprijin. În tabără a demonstrat că este cel mai curajos, când a îndepărtat ursul care se apropia de cabană.

Niciodată nu se laudă, dând dovadă de modestie. Este respectuos cu colegii și cu oamenii mai în vârstă.

Cred că are un suflet bun, fiindcă vara trecută a îngrijit doi căței abandonați în spatele blocului.  

 

  • La final vei prezenta ce preocupări are sau ce îi place să facă:

Matei este un foarte bun handbalist, totdeauna își ajută echipa să câștige în competiții, marcând multe goluri. Este pasionat de istorie și colecționează monede vechi. Fiindcă îi place să cânte și e foarte talentat, a fost selecționat în corul școlii.

 

Când descrii o persoană trebuie să ai grijă ca exprimarea să fie clară și corectă, iar tonul vocii să fie unul potrivit. Concentrează-te pe trăsăturile pozitive la persoanei și evită-le pe cele negative!

Ți-a plăcut articolul? Urmărește-ne și pe Youtube!

DESCOPERĂ ȘI ALTE LECȚII ONLINE AICI

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
2 comentarii la „Descrierea unei persoane – trăsături și definiția descrierii”
    1. Buna ziua. Va multumim pentru interesul acordat produselor noastre si pentru cuvintele frumoase. Cu drag, echipa ScoalaIntuitext.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *